Decizia CCR nr. 382/2013Paragraful 31

CCR · decizie de neconstituționalitate · 25.09.2013 · dosar 447L/2/2013.II
Paragraful 31
Examinând sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională reţine, în ceea ce priveşte legalitatea sesizării, că, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel cum a fost completat prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, "Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori".
Sursa oficială ↗