Decizia CCR nr. 357/2013Paragraful 10

Judecătoria Câmpina apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3 lit. c) ultima liniuţă din Legea nr. 146/1997, consideră că accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie, plata taxelor şi a impozitelor reprezentând o obligaţie constituţională a cetăţenilor conform art. 56 alin. (1) din Constituţie. Echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii. Referitor la dispoziţiile art. 493 alin. 1 din Codul de procedură civilă, apreciază că acestea nu contravin textelor constituţionale ce au ca obiect garantarea dreptului de proprietate, întrucât împărţeala pe care o instituie, ca o condiţie prealabilă imperativă a realizării creanţei faţă de debitorul coproprietar, constituie o măsură de protecţie a dreptului celuilalt coproprietar, care nu are calitatea de debitor faţă de creditorul urmăritor. Mai mult, ar fi de neconceput ca deţinerea în coproprietate a unui bun să fie convertită într-un fine de neurmărire a acestuia, de vreme ce acesta aparţine unui debitor rău platnic, care nu înţelege să îşi execute voluntar obligaţia asumată constituită într-o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.