Decizia CCR nr. 369/2013Paragraful 11
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 24.09.2013
- Dosarul
- 7.644/105/2011
În continuare, autorul excepţiei susţine că prevederile de lege criticate sunt retroactive, deoarece afectează cuantumul pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, având în vedere că dreptul la pensie s-a născut sub imperiul Legii nr. 567/2004. De asemenea, apreciază că actul normativ criticat contravine şi dreptului la un proces echitabil în toate componentele sale, şi anume respectarea principiului securităţii juridice, a egalităţii de arme şi a executării hotărârilor judecătoreşti, aşa cum este consacrat şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, arată că prin Legea nr. 119/2010 pensiile de serviciu au fost recalculate, însă, în urma contestaţiilor formulate, beneficiarii acestora au avut câştig de cauză. Obţinându-se soluţii irevocabile, pensiile de serviciu au fost din nou diminuate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 - accesoriu al Legii nr. 119/2010, ceea ce, în opinia autorului excepţiei, aduce atingere securităţii juridice.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.