Decizia CCR nr. 349/2013Paragraful 26

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv deciziile nr. 542 din 7 decembrie 2004, nr. 101 din 22 februarie 2005, nr. 262 din 12 mai 2005 şi nr. 1.148 din 13 septembrie 2011, prin care s-a statuat, în esenţă, că textul de lege criticat stabileşte un termen special, derogatoriu de la dreptul comun, pentru prescripţia acţiunii în constatarea nulităţii absolute, reglementare ce nu este de natură să încalce principiul egalităţii în drepturi, ci, dimpotrivă, soluţia legiuitorului este în concordanţă cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Mai mult, invocă cele statuate în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (spre exemplu, deciziile nr. 74 din 13 iulie 1994 sau nr. 1.499 din 15 noiembrie 2011) referitoare la aplicarea principiului egalităţii în drepturi, potrivit cărora egalitatea în drepturi a cetăţenilor nu înseamnă uniformitate, iar violarea acestui principiu există numai atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite; pe de altă parte, s-a mai statuat că drepturile fundamentale prevăzute de Constituţie se aplică cetăţenilor, iar în ceea ce priveşte persoanele juridice, numai în măsura în care, printr-o anumită reglementare privind aceste persoane, sunt afectate indirect drepturile fundamentale ale cetăţenilor.