DECIZIE 3827/2022Punctul I

I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin Cererea înregistrată la data de 5 august 2020 pe rolul Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal cu nr. 463/44/2020, reclamantul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan“ Galați a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea art. 30 lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice. ... 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 119 din 22 octombrie 2020, Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea în contencios administrativ și fiscal, având ca obiect anulare act administrativ, formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan“ Galați, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca nefondată. ... 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile indicate la punctul I.2 anterior a declarat recurs pârâtul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan“ Galați, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Codul de procedură civilă, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii și anularea art. 30 lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice. Un prim motiv de casare invocat de recurentul-reclamant a fost cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă, atât din perspectiva încălcării art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, cât și prin prisma nerespectării prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă. Susține recurentul-reclamant că hotărârea criticată nu cuprinde raționamentul logico-juridic care a stat la baza pronunțării soluției în cauză, instanța de fond mărginindu-se la a înlătura criticile de nelegalitate din cuprinsul acțiunii judiciare, fără a realiza o argumentație aptă a convinge asupra justeței soluției. Se arată în recursul declarat în cauză că nu poate fi acceptată concluzia primei instanțe, potrivit căreia textul actului normativ criticat este clar, întrucât nu se cunoaște care era lista măsurilor speciale instituite în situații epidemiologice deosebite la data formulării cererii de chemare în judecată, iar dacă Hotărârea Guvernului nr. 857/2011 conținea o anexă cu măsuri speciale instituite în situații epidemiologice deosebite sau dacă această listă era stabilită printr-o lege, ordonanță sau hotărâre de Guvern, atunci lucrurile ar fi stat diferit din perspectiva clarității textului. Cu privire la cel de-al doilea fine de neprimire al criticilor formulate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, din perspectiva neconstituționalității și neconvenționalității textului, se afirmă în recurs că instanța de fond nu a motivat aceste critici, nearătând de ce considerentele obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale nr. 152/2020 nu sunt aplicabile mutatis mutandis, iar criticile subsumate punctului D din cererea introductivă de instanță nu au fost deloc analizate, fapt ce determină incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă. Un al doilea motiv de casare a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, susținând recurentul-reclamant că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv prevederile art. 1 alin. (5) din Constituția României, art. 6 alin. (3) lit. a) din CEDO și art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, toate aceste norme trasând în sarcina legiuitorului obligația de a crea norme clare, previzibile și intangibile, apte să permită informarea subiectului de drept asupra naturii și cauzei unei acuzații care i s-ar aduce. În opinia recurentului-reclamant, neclaritatea exprimării derivă chiar din expresia „situații epidemiologice deosebite“, precum și din sintagma „măsuri speciale“, fiind reluate considerente relevante din cuprinsul Deciziei Curții Constituționale nr. 152/2020, concluzia trasă fiind aceea că nu se cunoaște cum își poate controla conduita cel care trebuie să respecte măsurile speciale instituite în situații epidemiologice deosebite, astfel încât să nu săvârșească o contravenție. În această situație, aplicarea sancțiunii se poate realiza arbitrar, fiind insuficientă posibilitatea contestării măsurii în fața instanței competente. În concluzie, susține recurentul-reclamant că instanța de fond a nesocotit în mod evident normele de drept material indicate pentru a stabili că actul administrativ cu caracter normativ atacat este unul care răspunde exigențelor clarității și previzibilității. ... 4. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, intimatul-pârât Guvernul României a invocat, în principal, excepția nulității recursului, apreciind că recurentul-reclamant nu a indicat motivele de nelegalitate în virtutea cărora a înțeles să critice soluția primei instanțe. Totodată, din perspectiva aspectelor de fond, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-pârât Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan“ Galați, ca nefondat, și menținerea, ca legală, a hotărârii primei instanțe. A susținut intimatul-pârât că hotărârea primei instanțe este motivată corespunzător, fiind respectate cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, fără ca judecătorul cauzei să fie obligat să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți pentru susținerea pretențiilor și apărărilor formulate. În opinia intimatului-pârât, motivarea hotărârii pronunțate de prima instanță corespunde exigențelor cerute pentru respectarea principiului legalității, al contradictorialității, precum și al dreptului la apărare și al aflării adevărului. Cu privire la încălcarea normelor de drept material reprezentate de art. 1 alin. (5) din Constituția României, art. 6 alin. (3) din CEDO și art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, susține intimatul-pârât că sunt nefondate criticile recurentului-reclamant, întrucât principiul legalității actelor administrative presupune ca acestea să respecte anumite cerințe: actele să fie adoptate sau emise de către autoritățile competente din punct de vedere material/teritorial și în limitele acestor competențe, conținutul actelor administrative să fie conform cu cel al legii în baza căreia sunt emise, actele să corespundă scopului urmărit de legea pe care o pun în executare, actele să fie adoptate sau emise în forma specifică actelor administrative și cu respectarea normelor de tehnică legislativă prevăzute de lege. A făcut trimitere Guvernul României la o decizie de speță a instanței supreme, susținând că hotărârea contestată a fost adoptată cu respectarea cerințelor prevăzute de Legea nr. 24/2000, proiectul actului legislativ fiind avizat de către autoritățile publice interesate, de către Ministerul Justiției și de către Consiliul Legislativ. Sub aspectul oportunității, adoptarea actului administrativ contestat a fost determinată de motivele menționate în nota de fundamentare a respectivului act, regăsite îndeosebi în secțiunea a 2-a „Motivul emiterii actului normativ“ punctul 2.1 „Descrierea situației actuale“, printre altele fiind inserat și faptul că, potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 254/2010 pentru abrogarea Legii nr. 98/1994 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele legale de igienă și sănătate publică, stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice se reglementează prin hotărâre a Guvernului, sens în care s-a adoptat Hotărârea Guvernului nr. 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice. Acest act normativ a fost emis în scopul de a se asigura protejarea populației prin îmbunătățirea activităților, serviciilor și produselor cu potențial impact negativ asupra stării de sănătate, precum și îmbunătățirea serviciilor medicale, a condițiilor de viață și muncă. Mai afirmă intimatul-pârât că respectiva hotărâre a Guvernului a fost emisă în limitele competențelor recunoscute de lege emitentului său și în limitele dreptului de apreciere, fiind respectate condițiile legale care limitează libertatea de decizie a administrației în alegerea făcută între mai multe soluții sau chiar posibilitatea de a nu alege una dintre soluții. Referitor la pretinsa lipsă de claritate și previzibilitate a normei, consideră intimatul-pârât ca fiind excesivă cerința de definire a fiecărui termen sau a fiecărei sintagme utilizate în textul actului normativ contestat. A făcut trimitere Guvernul României la Decizia Curții Constituționale nr. 184/2016, afirmând că, în realitate, recurentul-reclamant își exprimă nemulțumirea față de nelegalitatea Procesului-verbal de constatare și de sancționare a contravențiilor seria CSP nr. 1.289, aspecte care nu puteau forma obiectul prezentei cauze. În speță, arată Guvernul României că Ordinul ministrului sănătății nr. 828/2020 privind măsurile de organizare și desfășurare a activității la nivelul cabinetelor stomatologice, la nivelul unităților sanitare non-COVID și al ambulatoriilor de specialitate pe perioada stării de alertă, cu modificările și completările ulterioare, este actul normativ ce conține măsuri care se instituie în situații epidemiologice deosebite și care trebuie respectate, în caz de nerespectare putând fi aplicabilă sancțiunea contravențională prevăzută la art. 30 lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 857/2011. La art. 3^1 din ordinul menționat se prevede că „nerespectarea de către cabinetele stomatologice și de către unitățile sanitare non-COVID din sistemul public și privat a prevederilor prezentului ordin se constată, conform competențelor, de către personalul împuternicit din cadrul Inspecției Sanitare de Stat din cadrul Ministerului Sănătății și al Serviciului control în sănătate publică din cadrul direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București și se sancționează în conformitate cu prevederile art. 18, art. 29^1, art. 30 lit. f) -j) , n) , o) și p) , art. 31 lit. a) -d) , f) -j) și art. 34 lit. b) , m) , n) și o) din Hotărârea Guvernului nr. 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice, cu modificările și completările ulterioare“. ... 5. Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurentul-reclamant Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan“ Galați a solicitat respingerea excepției nulității, invocată de intimatul-pârât Guvernul României, precum și respingerea apărărilor formulate de acesta asupra fondului recursului său, apreciind susținerile intimatului ca fiind neîntemeiate. ... 6. Procedura în fața instanței de recurs În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 490 alin. (2) , art. 471^1 și art. 201 din Codul de procedură civilă, iar prin Rezoluția din data de 5 februarie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 19 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. Prin Încheierea de ședință din data de 2 martie 2022 s-a luat în examinare sesizarea din oficiu privind preschimbarea termenului de judecată stabilit la 19 octombrie 2022, instanța admițând sesizarea în sensul preschimbării termenului de judecată pentru data de 13 aprilie 2022. Prin Încheierea de ședință din data de 13 aprilie 2022 a fost respinsă excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Guvernul României, și s-a dispus amânarea cauzei pentru termenul din 22 iunie 2022, în vederea depunerii, la dosar, a Procesului-verbal de constatare nr. 57.443 din 16.07.2020. ... ...