Decizia CCR nr. 347/2013Paragraful 22

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.09.2013 · dosar 2.619/246/2012
Paragraful 22
Curtea observă că în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, "dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare". În aceste condiţii, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 549 din 3 august 2011, prin care s-a reţinut că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează să se pronunţe asupra prevederilor art. 244^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, dat fiind faptul că litigiul din faţa Tribunalului Arad a fost început anterior noului cod de procedură civilă.
Sursa oficială ↗