Decizia ÎCCJ nr. 42/2022 (HP)Punctul VII

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 27.06.2022 · dosar 815/1/2022
Punctul VII
VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie 58. La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, curțile de apel București, Galați, Cluj, Iași, Timișoara, Oradea, Suceava, Craiova și Constanța au transmis practică judiciară relevantă asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, precum și opinii teoretice, iar curțile de apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, Târgu Mureș au transmis doar punctele de vedere ale judecătorilor. Curtea de Apel Ploiești și Curtea de Apel Pitești nu au identificat hotărâri judecătorești în materie și nu au formulat puncte de vedere teoretice. ... 59. Din răspunsurile primite au rezultat aspectele ce se vor arăta în continuare. ... 60. Referitor la prima întrebare din sesizare, opinia cvasiunanimă a fost în sensul că efectul suspensiv prevăzut de dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 operează de drept în cazul văditei neîndepliniri a condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. a) și b) și/sau a condițiilor de formă ale notificării de dare în plată, prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 77/2016 (Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă, Secția a VI-a civilă, Tribunalul București și judecătoriile sectoarelor 1-6 București, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Bolintin-Vale, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov și instanțele arondate, Tribunalul Teleorman - Secția civilă, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Roșiori de Vede, Judecătoria Videle, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Turnu Măgurele, Curtea de Apel Galați - Secția a II-a civilă, Tribunalul Brăila, Judecătoria Brăila, Tribunalul Vrancea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a civilă, Judecătoria Bistrița, Tribunalul Iași - Secția I civilă, Judecătoria Iași, Judecătoria Pașcani, Tribunalul Caraș-Severin și judecătoriile arondate, Tribunalul Bihor, Tribunalul Suceava - Secția a II-a civilă, Judecătoria Suceava, Judecătoria Fălticeni, Judecătoria Dorohoi, Judecătoria Slatina, Judecătoria Caracal, Judecătoria Corabia, Tribunalul Dolj - Secția a II-a civilă, Judecătoria Baia de Aramă, Tribunalul Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Judecătoria Târgu Jiu, Judecătoria Motru, Judecătoria Bacău, Tribunalul Neamț - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Judecătoria Brașov, Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și instanțele arondate, Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniștii și societăți, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Măcin). ... 61. În argumentarea acestei opinii s-a arătat că dispozițiile legale nu cuprind nicio excepție în acest sens, astfel că efectul suspensiv prevăzut de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 operează de drept, în toate cazurile și fără vreo distincție. ... 62. Practică judiciară în acest sens a fost identificată la Judecătoria Sectorului 3 București, Judecătoria Sectorului 4 București, Judecătoria Sectorului 5 București, Judecătoria Sectorului 6 București, Tribunalul Vrancea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Judecătoria Bistrița, Judecătoria Iași, Judecătoria Suceava, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. ... 63. O opinie teoretică contrară, în sensul că efectul suspensiv prevăzut de dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 nu operează de drept în cazul văditei neîndepliniri a condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din lege, respectiv în situația în care nu se poate vorbi de un consumator ori dacă suma creditată depășește plafonul legal de 250.000 de euro, a fost exprimată de Tribunalul Galați, Tribunalul Brăila, Judecătoria Brăila, Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a civilă, Tribunalul Mehedinți - Secția I civilă, Judecătoria Strehaia, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Târgu Cărbunești, Judecătoria Novaci, Judecătoria Moinești, Judecătoria Onești. ... 64. Referitor la a doua întrebare, opinia majoritară a fost aceea că neîndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) și b) și/sau a condițiilor de formă ale notificării dării în plată, prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 77/2016, nu poate fi constatată de către executorul judecătoresc în procedura de executare silită, în virtutea rolului său activ, întrucât Legea nr. 77/2016 prevede o altă procedură de contestare de către creditor a notificării primite, care trebuie urmată cu strictețe. Astfel, conform art. 7 alin. (1) și (2) , în termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispozițiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de lege printr-o contestație ce se introduce la judecătoria în circumscripția căreia domiciliază consumatorul. Prin urmare, legea a stabilit competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a soluționa contestația creditorului privind notificarea de dare în plată, emisă de debitor. ... 65. Această opinie a fost împărtășită de judecătorii de la Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă, Secția a VI-a civilă, Tribunalul București și judecătoriile sectoarelor 1-6 București, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Bolintin-Vale, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov și instanțele arondate, Tribunalul Teleorman - Secția civilă, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Roșiori de Vede, Judecătoria Videle, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Turnu Măgurele, Curtea de Apel Galați - Secția a II-a civilă, Tribunalul Brăila, Judecătoria Brăila, Tribunalul Vrancea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a civilă, Judecătoria Bistrița, Judecătoria Iași, Judecătoria Pașcani, Tribunalul Caraș-Severin și judecătoriile arondate, Tribunalul Bihor, Judecătoria Suceava, Judecătoria Dorohoi, Judecătoria Darabani, Judecătoria Slatina, Judecătoria Caracal, Judecătoria Corabia, Tribunalul Dolj - Secția a II-a civilă, Tribunalul Mehedinți - Secția I civilă, Judecătoria Strehaia, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Baia de Aramă, Tribunalul Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Judecătoria Târgu Jiu, Judecătoria Motru, Judecătoria Târgu Cărbunești, Judecătoria Novaci, Judecătoria Moinești, Judecătoria Onești, Judecătoria Bacău, Tribunalul Neamț - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Judecătoria Brașov, Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și instanțele arondate, Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniștii și societăți, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Măcin, Judecătoria Constanța - Secția civilă (opinia majoritară). ... 66. Practică judiciară în acest sens a fost identificată la Judecătoria Sectorului 3 București, Judecătoria Sectorului 4 București, Tribunalul București - Secția a VI-a civilă, Judecătoria Sectorului 5 București, Judecătoria Sectorului 6 București, Tribunalul Vrancea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Judecătoria Iași, Tribunalul Bihor - Secția a II-a civilă, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Constanța - Secția civilă (opinia majoritară). ... 67. În sens contrar au fost exprimate opinii teoretice de către judecătorii de la Tribunalul Galați, Tribunalul Brăila, Judecătoria Brăila, Tribunalul Iași - Secția I civilă, Judecătoria Fălticeni, Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a civilă, precum și hotărâri judecătorești ale Judecătoriei Constanța - Secția civilă (în opinie minoritară). ... 68. În ceea ce privește ultima întrebare, opinia majoritară a fost în sensul că instanța de executare învestită cu o contestație la executare prin care se critică neîndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) și b) și/sau a condițiilor de formă ale notificării dării în plată, prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 77/2016 nu poate analiza în cadrul acestei proceduri condițiile de admisibilitate menționate în precedent, întrucât Legea nr. 77/2016 a instituit prin art. 7 o procedură specială de contestare, care trebuie respectată. Or, art. 713 alin. (2) din Codul de procedură civilă permite invocarea în cadrul contestației la executare silită a unor motive de fapt și de drept privind fondul dreptului numai dacă legea nu prevede o altă cale procesuală. ... 69. Această opinie a fost împărtășită de judecătorii de la Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă și Secția a VI-a civilă, Tribunalul București și judecătoriile sectoarelor 1-6 București, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Bolintin-Vale, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov și instanțele arondate, Curtea de Apel Galați - Secția a II-a civilă, Tribunalul Vrancea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a civilă, Judecătoria Bistrița, Judecătoria Iași, Tribunalul Caraș-Severin și judecătoriile arondate, Tribunalul Bihor, Judecătoria Suceava, Judecătoria Dorohoi, Judecătoria Slatina, Judecătoria Caracal, Judecătoria Strehaia, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Baia de Aramă, Tribunalul Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Judecătoria Târgu Jiu, Judecătoria Motru, Judecătoria Târgu Cărbunești, Judecătoria Novaci, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă, Judecătoria Moinești, Judecătoria Bacău, Judecătoria Brașov, Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniștii și societăți, Tribunalul Constanța - Secția a II-a civilă, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Măcin, Judecătoria Constanța - Secția civilă (opinia majoritară). ... 70. Practică judiciară în acest sens a fost identificată la Judecătoria Sectorului 3 București, Judecătoria Sectorului 2 București, Judecătoria Sectorului 4 București, Judecătoria Sectorului 5 București, Judecătoria Sectorului 6 București, Tribunalul București - Secția a VI-a civilă, Tribunalul Vrancea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Judecătoria Bistrița, Judecătoria Iași, Tribunalul Bihor - Secția a II-a civilă, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Constanța - Secția civilă. ... 71. Opinia minoritară contrară, în sensul că instanța de executare învestită cu o contestație la executare prin care se critică neîndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) și b) și/sau a condițiilor de formă ale notificării dării în plată, prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 77/2016, poate analiza în cadrul acestei proceduri condițiile de admisibilitate menționate în precedent, a fost exprimată de judecătorii de la Tribunalul Teleorman - Secția civilă, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Roșiori de Vede, Judecătoria Videle, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Turnu Măgurele, Tribunalul Galați, Tribunalul Iași - Secția I civilă, Judecătoria Pașcani, Judecătoria Fălticeni, Judecătoria Darabani, Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a civilă, Judecătoria Corabia, Tribunalul Dolj - Secția a II-a civilă, Tribunalul Mehedinți - Secția I civilă, Judecătoria Onești, Judecătoria Buhuși, Tribunalul Neamț - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și instanțele arondate, Judecătoria Constanța - Secția civilă (opinia minoritară). ... 72. Practică judiciară în sensul acestei opinii a fost identificată la Judecătoria Pașcani și Judecătoria Constanța - Secția civilă. ... 73. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. ... ...
Sursa oficială ↗