Decizia CCR nr. 327/2013Paragraful 44

Invocarea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 29 din 12 decembrie 2011 cu privire la recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de colegiile de conducere ale curţilor de apel Braşov, Cluj, Craiova şi Galaţi privind aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituţie, art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 14 din Convenţie, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 27 decembrie 2011, nu este de natură să determine schimbarea concluziilor mai sus reţinute, aşa cum a arătat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.038 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2013. În acest sens, instanţa de contencios constituţional a reţinut, în esenţă, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a negat competenţa instanţei de contencios constituţional de a decide cu privire la constituţionalitatea şi convenţionalitatea unor dispoziţii de lege şi nici efectul definitiv şi general obligatoriu al deciziilor acestei instanţe. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că "deciziile şi considerentele deciziilor Curţii Constituţionale sunt obligatorii în ceea ce priveşte constatările conformităţii sau neconformităţii atât cu Constituţia, cât şi cu Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului".