Decizia CCR nr. 328/2013Paragraful 12

CCR · decizie de neconstituționalitate · 25.06.2013 · dosar 566/102/2008
Paragraful 12
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Precizează că, de vreme ce funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome, este pe deplin justificată atribuirea în competenţa instanţelor de contencios administrativ a unor astfel de cauze ce privesc raportul de serviciu al funcţionarului public. În acest fel nu se instituie însă vreo discriminare, deoarece legiuitorul poate, pentru situaţii diferite, să prevadă reglementări diferite. Însăşi adoptarea unei legi speciale care reglementează statutul funcţionarilor publici este o dovadă a faptului că legiuitorul a înţeles să instituie un regim juridic diferit, derogatoriu pentru această categorie profesională. În ce priveşte prevederile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, arată că nu contravin vreunei dispoziţii constituţionale, textul aplicându-se în mod egal tuturor destinatarilor normei juridice, iar faptul că cererile în această materie sunt scutite de taxa de timbru reprezintă o aplicare deplină a principiului liberului acces la justiţie în materia conflictelor de muncă.
Sursa oficială ↗