Sari la conținut

Decizia CCR nr. 325/2013Paragraful 33

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
25.06.2013
Dosarul
877/105/2012

Este adevărat că, în măsura în care impune aplicarea unui tratament juridic egal persoanelor aflate în situaţii identice, principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor justifică şi uneori chiar impune instituirea unui tratament juridic diferit pentru persoane aflate în situaţii diferite şi că, aplicând acest raţionament, s-ar putea susţine că persoanele care realizează venituri mai mici decât cuantumul unui salariu minim brut pe ţară sunt defavorizate în raport cu cele care realizează veniturile prevăzute de art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006 într-un cuantum cel puţin egal cu această valoare sau mai mare. Cu toate acestea, Curtea are în vedere că, în ceea ce priveşte obligaţia de contribuţie criticată pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta reprezintă efortul financiar minim pe care o persoană trebuie să-l facă pentru a avea acces la serviciile medicale, legiuitorul fiind liber, potrivit competenţelor stabilite de art. 61 din Constituţie, să stabilească cuantumul acestei contribuţii atât timp cât, aşa cum am arătat, aceasta este prevăzute prin lege, este rezonabilă şi nu creează o sarcină disproporţionată în raport cu veniturile asupra cărora se calculează contribuţia.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie