Decizia CCR nr. 320/2013Paragraful 14
Paragraful 14
4. Cât priveşte încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 34 şi art. 44 alin. (1) , autorii criticii susţin că "Ministerul Sănătăţii nu deţine fondurile necesare achitării achiziţiilor publice realizate centralizat, pentru că aceste fonduri sunt şi rămân la dispoziţia altor entităţi care au nevoie de acele achiziţii publice. Ca urmare, Ministerul Sănătăţii nu poate asigura finanţarea achiziţiilor publice efectuate centralizat, pentru că nu are asigurate aceste fonduri la data declanşării procedurii de achiziţii publice." Consideră că prin modalitatea de realizare a finanţării şi de achitare a achiziţiilor publice este încălcat dreptul de proprietate al entităţilor care deţin fondurile necesare şi care sunt beneficiarele acelor achiziţii publice, în sensul că entitatea în cauză nu va mai putea să utilizeze, conform destinaţiilor stabilite şi aprobate prin lege, fondurile deţinute potrivit legii.
Sursa oficială ↗