Decizia CCR nr. 287/2013Paragraful 23

CCR · decizie de neconstituționalitate · 23.05.2013 · dosar 4.062/312/2012
Paragraful 23
De asemenea, apreciază că dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 nu îngrădesc accesul liber la justiţie al persoanelor interesate, nu contravin dreptului la un proces echitabil şi nici dreptului la un recurs efectiv la o instanţă naţională, ci, din contră, împiedică prelungirea excesivă a duratei procesului şi contribuie, prin aceasta, la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Eliminarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionată în primă instanţă plângerea contravenţională nu înfrânge prevederile constituţionale ale art. 11 şi 20, dispoziţiile convenţionale invocate consacrând posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie, care a şi fost exercitat de autorul excepţiei. Totodată, instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie. În considerarea unor situaţii deosebite, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul în toate cazurile la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.
Sursa oficială ↗