Decizia CCR nr. 287/2013Paragraful 24
Paragraful 24
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale şi precizează că apare ca fiind neîntemeiată critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la prevederile art. 16 din Constituţie, deoarece prevederile criticate se aplică în mod egal tuturor destinatarilor normei juridice aflaţi în situaţii identice sau similare, fără discriminări pe considerente arbitrare. Din perspectiva celorlalte critici de neconstituţionalitate, apreciază că eliminarea controlului judiciar al hotărârilor pronunţate de judecătorie ca primă instanţă în materia sancţionării faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv asupra sancţiunilor principale şi complementare, aducându-se atingere principiului accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil, unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, golindu-se astfel de conţinut principiul exercitării căilor de atac. În acest sens menţionează şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 500 din 15 mai 2012.
Sursa oficială ↗