Decizia CCR nr. 268/2013Paragraful 46

CCR · decizie de neconstituționalitate · 22.05.2013 · dosar 268A/2013
Paragraful 46
Parlamentul fiind unica autoritate legiuitoare a ţării, conform prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, în raport cu solicitările cuprinse în cererea de reexaminare a Preşedintelui României, poate adopta orice fel de soluţie pe care o va considera necesară. Astfel, poate admite în întregime sau parţial solicitarea, poate să o respingă ori poate să modifice în totalitate sau parţial anumite texte care au legătură cu cererea de reexaminare, inclusiv prin recorelarea dispoziţiilor legii (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 991 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 6 octombrie 2008).
Sursa oficială ↗