Decizia CCR nr. 266/2013Paragraful 7

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.05.2013 · dosar 3.199/2/2012
Paragraful 7
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţia legală criticată este neconstituţională, întrucât încalcă dreptul de proprietate al operatorilor de cablu asupra infrastructurii şi reţelei asociate serviciului de retransmitere prin cablu prin aceea că obligaţia de retransmitere a programelor prevăzute de art. 82 din lege îi împiedică pe aceştia să folosească în mod liber şi economic avantajos, pe principii comerciale, reţeaua de cablu. Consideră că obligaţia retransmiterii obligatorii a posturilor must-carry indisponibilizează o mare parte sau chiar întreaga reţea de cablu. Infrastructura operatorilor de cablu este limitată de tehnologia existentă, numărul canalelor disponibile fiind limitat şi variază substanţial în funcţie de localitate şi de sistemul analog ori digital folosit.
Sursa oficială ↗