Decizia CCR nr. 239/2013Paragraful 14
Paragraful 14
Totodată, susţine că pensia de serviciu a personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea a fost stabilită în considerarea atribuţiilor de serviciu, a incompatibilităţilor şi interdicţiilor aferente acestei categorii de personal din domeniul justiţiei. Aceasta constituie un bun actual, un drept de proprietate în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel încât "reducerea substanţială a pensiei aflată în plată echivalează cu o expropriere, fiind încălcat dreptul la coerenţă legislativă, statutul legal şi predictibilitatea legii, dar şi speranţa legitimă".
Sursa oficială ↗