Sari la conținut

Decizia CCR nr. 239/2013Paragraful 31

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
21.05.2013
Dosarul
1.028/39/2011

Totodată, Curtea - prin Decizia nr. 920 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 16 ianuarie 2013, a reţinut că, prin Decizia din 7 februarie 2012, pronunţată cu privire la Cererea nr. 45.312/11 introdusă de Ana Maria Frimu împotriva României şi alte patru cereri, paragraful 44, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că măsurile adoptate de statul român prin prevederile Legii nr. 119/2010, cu toate că au presupus diminuări substanţiale ale cuantumurilor pensiilor de serviciu, corespund nevoii de a încadra aceste pensii într-un sistem general, care să atenueze discrepanţele existente între diferitele regimuri de pensionare şi să asigure un echilibru bugetar adecvat, nefiind nerezonabile sau disproporţionate, ca atare nu s-a reţinut încălcarea normelor convenţionale ca urmare a transformării pensiilor speciale în pensii contributive în sistemul public, ca urmare a adoptării Legii nr. 119/2010.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie