Decizia ÎCCJ nr. 32/2022 (HP)Punctul XI

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție 27. Potrivit dispozițiilor art. 475 din Codul procedură penală, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. ... 28. În interpretarea și aplicarea dispozițiilor citate, admisibilitatea unei sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor trei cerințe: a) existența unei chestiuni de drept care să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii; ... b) instanța care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; ... c) soluționarea, pe fond, a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. ... ... 29. În ceea ce privește prima condiție se constată că Înalta Curte nu s-a pronunțat anterior, printr-un recurs în interesul legii sau printr-o hotărâre prealabilă, asupra acestei chestiuni de drept, iar aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... 30. În ceea ce privește cea de-a doua condiție se constată că instanța care a formulat sesizarea a fost învestită cu soluționarea unei cauze în ultimă instanță. ... 31. Referitor la cea de-a treia condiție - soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării - aceasta nu este îndeplinită, pentru argumentele arătate în continuare. ... 32. Din analiza jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se observă că admisibilitatea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de cerința ca problema de drept invocată să fie indispensabilă soluționării pe fond a cauzei. ... 33. Referitor la sintagma „chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei“, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a stabilit că sesizarea trebuie să ducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce țin de particularitățile cauzei (Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015; Decizia nr. 14 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 iunie 2016; Decizia nr. 4 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 12 aprilie 2017; Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 22 ianuarie 2018; Decizia nr. 5 din 21 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 15 mai 2019; Decizia nr. 19 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 12 februarie 2020; Decizia nr. 67 din 29 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 28 ianuarie 2022; Decizia nr. 68 din 29 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 19 ianuarie 2022). ... 34. În egală măsură, sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, și nu elemente particulare ale cauzei deduse judecății, iar, pentru a constitui o problemă de drept, premisa de la care se pornește în întrebarea ce formează obiectul sesizării trebuie să își găsească izvorul în dispozițiile legale, iar nu într-o stare de fapt, aplicarea legii la situația de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită prin probatoriul administrat, fiind atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea cauzei (Decizia nr. 16 din 22 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 3 iulie 2015; Decizia nr. 23 din 16 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 28 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 9 decembrie 2015; Decizia nr. 10 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 6 mai 2016; Decizia nr. 14 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 iunie 2016; Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 22 ianuarie 2018; Decizia nr. 9 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 9 august 2018; Decizia nr. 67 din 29 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 28 ianuarie 2022). ... 35. Totodată, s-a subliniat că rațiunea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept nu este aceea ca Înalta Curte de Casație și Justiție să se substituie instanței de trimitere (Decizia nr. 26 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 2 februarie 2016), adoptarea soluțiilor reprezentând atributul exclusiv al judecătorului (Decizia nr. 1 din 25 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2017), întrucât hotărârea prealabilă trebuie să fie pronunțată numai în interpretarea unei norme de drept material, respectiv a unei norme de drept procesual, constituind o dezlegare de principiu a unei probleme de drept. ... 36. Așadar, pentru ca mecanismul procedural reglementat prin art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală să nu fie deturnat de la scopul firesc, acela al unificării practicii judiciare, utilizat pentru tranșarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere, instanța supremă trebuie chemată să dea chestiunii de drept o rezolvare de principiu. Altfel spus, în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept importantă, care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate de interpretare suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății. ... 37. În prezenta cauză însă, din modalitatea de formulare a întrebării adresate, din considerentele încheierii de sesizare, precum și din înscrisurile atașate solicitării, rezultă că problema ce se cere a fi lămurită nu este susceptibilă de a primi o rezolvare de principiu printr-o hotărâre pronunțată în condițiile art. 477 din Codul de procedură penală, atât timp cât nu vizează interpretarea in abstracto a dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, respectiv a dispozițiilor art. 219 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Codul de procedură fiscală din 2003, ci doar aplicarea acestora la cazul concret dedus judecății. ... 38. Cu alte cuvinte, deși infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 presupune multiple variante alternative de săvârșire a faptei, instanța de trimitere, urmărind, în realitate, rezolvarea situației concrete existente în cauză, formulează o întrebare generală, menită să primească răspunsuri diferite, în funcție de circumstanțele fiecărei cauze și de modalitățile distincte de săvârșire a infracțiunii. De altfel, în doctrină, s-a subliniat că textul art. 219 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală din 2003 nu distinge suficient de explicit când fapta de nedeclarare a bunurilor și veniturilor impozabile constituie o abatere contravențională sau una de natură penală, reglementată de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, iar, din economia celor două texte de lege ar rezulta că, în condițiile în care fapta în cauză a fost săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, aceasta intră în sfera ilicitului penal, ceea ce presupune aspecte de probațiune ce revin exclusiv în sarcina organelor de urmărire penală, respectiv a instanței de judecată, și nu a autorităților fiscale. ... 39. Or, așa cum rezultă și din jurisprudența identificată la nivelul instanțelor, situațiile întâlnite în practică sunt variate, presupunând soluții diferite, în raport cu elementele circumstanțiale în care a fost săvârșită fapta ce formează obiectul analizei, din perspectiva elementelor constitutive ale infracțiunii, care nu vizează în exclusivitate operațiunile de vânzare-cumpărare de autovehicule second-hand, analizate în litigiul de fond și indicate în sesizare. ... 40. Dezlegarea chestiunii de drept invocate de instanța de trimitere este diferită, în funcție de circumstanțele particulare ale fiecărei cauze, prin raportare la probele administrate, fără a tinde la stabilirea existenței sau inexistenței unei echivalențe între nerespectarea de către inculpatul persoană fizică a obligației de declarare la organul fiscal competent a veniturilor obținute din comercializarea de autoturisme (în condițiile depunerii contractelor de vânzare-cumpărare la direcția de impozite și taxe locale) și ascunderea sursei impozabile, în sensul infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005. ... 41. Sesizarea instanței de trimitere presupune analiza unor elemente de fapt, precum desfășurarea de către persoana fizică a activității producătoare de venituri cu nerespectarea, pe de o parte, a obligațiilor legale privind înregistrarea și autorizarea ca persoană fizică autorizată sau ca întreprinzător persoană fizică, titular al unei întreprinderi individuale, și a obligațiilor privind înregistrarea la organul fiscal, înainte de începerea activității economice, iar, pe de altă parte, cu nerespectarea obligațiilor de ținere a unei evidențe contabile a operațiunilor derulate și de declarare la organul fiscal competent a veniturilor realizate și a obligațiilor fiscale datorate, în condițiile declarării bunurilor comercializate la direcția de impozite și taxe locale. De asemenea, tot o chestiune ce caracterizează, în mod indubitabil, contextul factual al cauzei și nu interpretarea unei dispoziții legale este aceea dacă, în ceea ce privește operațiunile de vânzare-cumpărare pe care le-a derulat inculpatul și veniturile obținute în urma acestora, odată ce au fost declarate și înregistrate la primărie, ANAF avea posibilitatea, în baza Ordinului comun nr. 279/1.736/2012, să verifice toate informațiile necesare, prin simpla accesare a bazei de date, ceea ce ar exclude ideea unei clandestinități sau a ascunderii sursei impozabile. ... 42. Caracterul inadmisibil al sesizării, din această perspectivă, este cu atât mai evident cu cât, raportat la modul de formulare a întrebării preliminare (respectiv la sintagma „evidențiate în acte contabile primare“), Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept ar trebui să se pronunțe asupra împrejurării dacă înscrisurile la care se referă titularul sesizării pot fi apreciate ca documente de evidență contabilă primară, ceea ce ar echivala cu analiza unor aspecte de fond, respectiv cu evaluarea unor probe administrate în cauză. ... 43. Toate aceste aspecte conduc la concluzia că instanța de trimitere nu urmărește o rezolvare de principiu a unei veritabile probleme de drept, ci conturarea unei soluții pe fond a cauzei cu care a fost învestită. ... 44. Or, așa cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în cuprinsul Deciziei nr. 26 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 13 aprilie 2018, „procedura pronunțării unei asemenea hotărâri este condiționată (...) de existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea cauzei în care s-a dispus sesizarea, nefiind permis a se apela la acest mijloc legal în scopul de a primi de la instanța supremă rezolvarea în concret a speței“. În același sens sunt și considerentele Deciziei nr. 5 din 13 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 30 martie 2020, ale Deciziei nr. 17 din 17 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 18 mai 2021, ale Deciziei nr. 67 din 29 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 28 ianuarie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. ... 45. Întrucât obiectul procedurii prevăzute de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală constă în interpretarea unor norme de drept îndoielnice, lacunare sau neclare, care sunt determinante pentru soluționarea pe fond a cauzei, iar finalitatea demersului constă în împiedicarea apariției unei jurisprudențe neunitare în materie, se apreciază că instanța supremă nu poate fi învestită cu chestiuni privind aplicarea legii, acest atribut revenind, în exclusivitate, instanțelor de judecată. ... ...