Decizia CCR nr. 252/2013Paragraful 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.05.2013 · dosar 6.373/2/2012
Paragraful 15
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 1 alin. (1) , (2) şi (5) din Legea nr. 287/2011. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine, însă, că autorul excepţiei critică, în realitate, prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 287/2011 privind unele măsuri referitoare la organizarea activităţii de punere în executare a creanţelor aparţinând instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare nebancare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 16 decembrie 2011, care au următorul cuprins: "(1) Executorii înregistraţi în condiţiile legii la Ministerul Justiţiei până la data de 31 mai 2011, aparţinând corpurilor proprii de executori organizate de instituţiile de credit şi alte entităţi care aparţin grupului acestora şi care desfăşoară activităţi financiare, de instituţiile financiare nebancare sau de instituţiile de credit cooperatiste, care desfăşoară activitate de executor în cadrul acestora, la data expirării termenului prevăzut la alin. (3) , cu o vechime efectivă de cel puţin 2 ani de la prima înregistrare în această activitate, vor fi numiţi, la cerere, în funcţia de executor judecătoresc, dacă îndeplinesc condiţiile generale prevăzute la art. 15 lit. a) -f) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată.
Sursa oficială ↗