Decizia CCR nr. 243/2013Paragraful 44

Cu privire la constituţionalitatea art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 72 din 2 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 6 aprilie 2012, prin care a reţinut că în logica argumentelor autorului excepţiei s-ar ajunge la convertirea controlului de constituţionalitate realizat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate într-o veritabilă actio popularis, instrument al controlului de constituţionalitate nereglementat de Constituţie. Astfel, Curtea a observat că prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 sunt norme de procedură pe care instanţa care a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepţii care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională. Prin urmare, instanţa de judecată se pronunţă doar asupra admisibilităţii sesizărilor, cu obligaţia de a respinge ca inadmisibile pe acelea care nu îndeplinesc condiţiile legii, având rolul unui filtru al excepţiei de neconstituţionalitate invocate de părţi. Instituind imposibilitatea sesizării Curţii Constituţionale direct de către părţi, legiuitorul a avut în vedere prevenirea eventualelor abuzuri şi tergiversarea cauzelor deduse judecăţii, în deplin acord cu dispoziţiile art. 57 din Constituţie, potrivit cărora drepturile şi libertăţile constituţionale trebuie exercitate cu bună-credinţă, fără a încălca drepturile şi libertăţile celorlalţi, în acest sens fiind şi Decizia nr. 741 din 12 mai 2009.