Decizia CCR nr. 258/2013Paragraful 20

Curtea a reţinut că autorul excepţiei consideră că nu sunt îndeplinite cerinţele constituţionale pentru emiterea ordonanţei de urgenţă, în sensul că nu a existat la data adoptării acesteia un caz excepţional care să o justifice. Analiza acestei susţineri trebuie făcută în lumina textului constituţional în vigoare la data emiterii ordonanţei de urgenţă. Din conţinutul expunerii de motive la proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 rezultă că dubla condiţie a existenţei cazului excepţional şi a urgenţei a fost îndeplinită conform cerinţelor constituţionale pentru adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, prevăzute de art. 114 alin. (4) din Constituţia nerevizuită. Această concluzie se desprinde din precizările făcute de Guvern în documentul mai sus amintit, legate de faptul că amplificarea continuă a fenomenului infracţional, care a căpătat un caracter tot mai dinamic şi mai complex, a reclamat soluţii viabile de contracarare, concretizate în acest proiect de act normativ, pe de o parte, prin înăsprirea sancţiunilor penale, iar pe de altă parte, prin incriminarea ca infracţiuni a unor noi fapte. Totodată, Guvernul a arătat că promovarea unui proiect de act normativ asupra regimului circulaţiei pe drumurile publice sub forma unei ordonanţe de urgenţă a fost determinată de necesitatea reglementării pe baze noi şi în acord cu noile reglementări europene, în cel mai scurt timp, a relaţiilor sociale dintr-un domeniu foarte important pentru societatea românească, prelungirea procedurii legislative având consecinţe nedorite, uneori dramatice, vizibile pe toate drumurile ţării. Promovarea în regim de urgenţă a fost determinată, nu în ultimul rând, şi de necesitatea îndeplinirii, la termenele convenite, a angajamentelor asumate de România în procesul de armonizare a legislaţiei româneşti cu aquis-ul comunitar.