Decizia CCR nr. 232/2013Paragraful 79
Paragraful 79
- "interdicţia stabilită prin art. 9 alineatul ultim din Legea nr. 112/1995, de a nu se înstrăina timp de 10 ani de la data cumpărării locuinţele cumpărate de chiriaşi în condiţiile alin. 1 al textului menţionat, nu înfrânge prevederile art. 41 alin. (1) teza întâi din Constituţie [devenit, după revizuirea şi republicarea Constituţiei, art. 44 - s.n.]. Într-adevăr, prevederile tezei întâi din textul constituţional menţionat nu pot fi disociate de prevederile imediat următoare ale tezei a doua, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Aşa fiind, intră în puterea Parlamentului, ca «unică autoritate legiuitoare a ţării» (...), dreptul de a decide instituirea unei asemenea interdicţii temporare de înstrăinare, interdicţie care, de altfel, era cunoscută de autorul excepţiei încă din momentul în care acesta a optat pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra locuinţei deţinute până în acel moment în calitate de chiriaş" (a se vedea Decizia nr. 169 din 2 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 12 aprilie 2000, sau Decizia nr. 304 din 10 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003);
Sursa oficială ↗