Sari la conținut

Decizia CCR nr. 217/2013Paragraful 16

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
09.05.2013
Dosarul
2.430/229/2012

Judecătoria Feteşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, precizând că, prin edictarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002, s-a urmărit colectarea unor taxe pentru construirea, amenajarea, operarea şi întreţinerea şoselelor, a drumurilor publice din România, de la cei care le utilizează, adică de la conducătorii auto în genere, astfel încât întreţinerea şi construirea şoselelor să nu fie suportată de toţi contribuabilii la bugetul statului, ci doar de aceia care utilizează în mod efectiv drumurile naţionale. Arată că proprietarul autovehiculului este considerat a fi şi utilizatorul reţelei naţionale de drumuri publice, iar atunci când înstrăinează autovehiculul este obligat să facă demersuri pentru a fi radiat numele său din baza de date a Ministerului Administraţiei şi Internelor - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor. În cazul în care contractul de vânzare-cumpărare nu este înscris în evidenţele Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculări ale vehiculelor, proprietarul menţionat în cartea de identitate a vehiculului este considerat utilizator şi are obligaţia de a achita rovinieta. Calitatea de utilizator aparţine proprietarului autoturismului numai dacă acesta este singura persoană menţionată în certificatul de înmatriculare ca deţinător, chiar dacă autoturismul este folosit de către o altă persoană fizică sau juridică.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie