Decizia CCR nr. 217/2013Paragraful 20
Paragraful 20
Arată, de asemenea, că prin ordonanţa criticată a fost introdus tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România pentru toate vehiculele înmatriculate şi pentru toţi utilizatorii români şi străini, structurat în funcţie de perioada de parcurs şi staţionare, încadrarea în clasa de emisii poluante, masa totală maximă autorizată şi numărul de axe, ca urmare a transpunerii Directivei nr. 62/1999/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 iunie 1999 de aplicare a taxelor la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri. De aceea, consideră că nu sunt nesocotite nici prevederile art. 20 din Constituţie. Tot astfel, în opinia sa, nu se încalcă nici dispoziţiile constituţionale ale art. 135 din Constituţie referitoare la economia României, iar prevederile art. 23 din Legea fundamentală cu privire la libertatea individuală nu au incidenţă în cauză.
Sursa oficială ↗