Decizia CCR nr. 207/2013Paragraful 39
Paragraful 39
Aplicând aceste principii în prezenta cauză, Curtea constată, pe de o parte, că soluţia legislativă a publicării declaraţiilor de interese este justificată prin prisma scopului legal al Agenţiei Naţionale de Integritate de asigurare a integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenire a corupţiei instituţionale, iar pe de altă parte, că publicarea acestor declaraţii se realizează, potrivit art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010, prin anonimizarea datelor cu caracter personal. În aceste condiţii, Curtea nu poate reţine critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Constituţie şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Sursa oficială ↗