Decizia CCR nr. 141/2013Paragraful 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 07.03.2013 · dosar 3.983/118/2012
Paragraful 6
Reprezentantul părţii Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat respectă principiul interesului superior al copilului, precum şi egalitatea în drepturi a copiilor, astfel cum aceasta este reglementată prin art. 24 paragraful 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Arată că, deşi titularul drepturilor de asistenţă socială este copilul, acestea se exercită prin părinţii săi ca reprezentanţi legali, exercitare care în cazul de faţă se realizează prin delegarea către persoana ori instituţia ce asigură protecţia socială. Astfel, în situaţia copilului lipsit de ocrotire părintească, pentru care comisia pentru protecţia copilului sau instanţa de judecată a instituit măsura de protecţie socială a plasamentului, părinţii acestuia îşi păstrează drepturile şi obligaţiile părinteşti, însă acestea sunt îndeplinite de către preşedintele consiliului judeţean, respectiv de către primarul sectorului municipiului Bucureşti. Prin urmare, este firească soluţia legislativă potrivit căreia sumele vărsate cu titlu de contribuţie lunară a părinţilor la întreţinerea copilului în privinţa căruia s-a dispus măsura plasamentului se constituie venit la bugetul judeţului, respectiv la cel al sectorului municipiului Bucureşti de unde provine copilul. Pe de altă parte, arată că această soluţie legislativă are în practică un impact social amplu, descurajând părinţii de la abandonarea copiilor. Depune concluzii scrise.
Sursa oficială ↗