Decizia CCR nr. 101/2013Paragraful 28

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.02.2013 · dosar 1.812/295/2011
Paragraful 28
Astfel, retroactivitatea legii presupune existenţa unei noi reglementări care se aplică inclusiv situaţiilor şi raporturilor juridice născute sub imperiul legii vechi. Din perspectiva legii contravenţionale mai favorabile, aceasta priveşte nu numai aplicarea retroactivă a reglementării noi care scoate din sfera ilicitului contravenţional o faptă, dar şi aplicarea retroactivă a noilor sancţiuni contravenţionale mai favorabile. Dacă o lege nouă nu mai incriminează o faptă considerată până atunci ca fiind contravenţie sau, deşi continuă să o interzică, prevede, pentru aceeaşi faptă, o sancţiune mai uşoară sau instituie noi moduri de executare a sancţiunilor, care sunt mai favorabile contravenientului, legii noi trebuie să i se permită să retroactiveze, tocmai pentru a se respecta principul constituţional înscris în art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală. Respectarea principiului retroactivităţii legii contravenţionale mai favorabile incumbă, pe de-o parte, celui care este chemat să aplice legea (organul care constată şi aplică sancţiunea contravenţională/instanţa de judecată), iar, pe de altă parte, legiuitorului, care nu poate împiedica producerea efectului retroactiv al legilor contravenţionale mai favorabile.
Sursa oficială ↗