Decizia CCR nr. 85/2013Paragraful 13
Paragraful 13
Autorul excepţiei arată că unul din drepturile prevăzute de Legea nr. 263/2010 priveşte majorarea punctajului pentru perioadele realizate în condiţii deosebite de muncă după data de 1 aprilie 2001. Acest drept este recunoscut în mod egal, atât în favoarea persoanelor înscrise la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, cât şi a celor înscrise la pensie în baza Legii nr. 263/2010. Cu toate acestea, prin reglementări legale succesive, respectiv prin art. 193 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 şi art. II art. 16 din Legea nr. 283/2011, persoanele vizate de textul art. 169 alin. (6) din Legea nr. 263/2010, adică cele înscrise la pensie înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, nu au, efectiv, beneficiul recunoaşterii dreptului la majorarea punctajului pentru perioadele realizate în condiţii deosebite de muncă după data de 1 aprilie 2001, în vreme ce în cazul persoanelor înscrise la pensie după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 nu operează amânarea aplicării prevederilor privind majorarea punctajului pentru perioadele realizate în condiţii deosebite de muncă, astfel încât aceştia din urmă beneficiază chiar de la data înscrierii la pensie la drepturi de pensie majorate. Aşadar, apreciază că prevederile de lege criticate instituie un tratament juridic diferit între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, o discriminare în interiorul categoriei de persoane ce beneficiază de majorarea punctajului pentru perioadele realizate în condiţii deosebite de muncă după data de 1 aprilie 2001.
Sursa oficială ↗