Decizia CCR nr. 89/2013Paragraful 33
Paragraful 33
Astfel, prin Decizia nr. 116 din 16 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 5 mai 2012, prin Decizia nr. 1.254 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 732 din 3 noiembrie 2010, şi prin Decizia nr. 1.278 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 3 decembrie 2010, Curtea a arătat că "emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 209/2008 - prin care se amâna aplicarea dispoziţiilor art. 165^1 din Legea nr. 19/2000 - nu poate fi catalogată ca afectând dreptul fundamental la pensie, întrucât, faţă de Legea nr. 218/2008, care recunoştea drepturi suplimentare faţă de cuantumul pensiei aflate în plată, nu aduce reglementări de drept substanţial noi, deci nici nu afectează într-un sens negativ dreptul constituţional la pensie. [...] Abrogându-se textul art. II din Legea nr. 218/2008, recalcularea pensiilor potrivit art. 165^1 din Legea nr. 19/2000, cu modificările operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 209/2008, se va face, potrivit art. II alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 209/2008, începând cu luna ianuarie 2010, termen prorogat ulterior prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009, până în luna ianuarie 2011".
Sursa oficială ↗