Decizia CCR nr. 81/2013Paragraful 8

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.02.2013 · dosar 103A/2013.II
Paragraful 8
Se mai invocă şi o necorelare a alin. (1) şi (2) ale art. 7 din Legea nr. 96/2006 astfel cum a fost modificată, în sensul că, deşi se urmărea reglementarea cazurilor de încetare a mandatului parlamentarului, Parlamentul a adoptat doar prevederile din art. I pct. 3 referitoare la art. 7 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 96/2006, fără ca aceste dispoziţii să fie corelate cu cele ale alin. (1) ale aceluiaşi articol. Astfel, alin. (2) al art. 7 prevede procedura de urmat, fără ca la alin. (1) să se prevadă regula substanţială. Se apreciază că "este ca şi cum s-ar prevedea procedura arestării, dar nu este reglementată instituţia arestării". În opinia autorilor obiecţiei, lipsa acestei corelări echivalează cu adoptarea unui text incomplet, echivoc şi deci nepredictibil, ceea ce face ca reglementarea în cauză să fie de neînţeles.
Sursa oficială ↗