Decizia CCR nr. 60/2013Paragraful 52
Paragraful 52
Prin urmare cele două teze ale art. 54 lit. i) determină cele două categorii de destinatari ai acestei dispoziţii, şi anume: o persoană care, în calitatea sa de funcţionar public, a fost destituită, în ultimii 7 ani, din această funcţie, pentru motivele mai sus arătate, respectiv orice alt angajat în temeiul unui contract individual de muncă ce a Încetat pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani. Dat fiind caracterul de normă specială a prevederilor criticate din Legea nr. 188/1999, în cazul încetării contractului individual de muncă pentru motive disciplinare nu se aplică dispoziţiile de drept comun, cuprinse la art. 248 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, potrivit cărora "sancţiunea disciplinară se radiază de drept în termen de 12 luni de la aplicare, dacă salariatului nu i se aplică o nouă sancţiune disciplinară în acest termen", ci cele cuprinse la art. 54 lit. i) din Legea nr. 188/1999, care reglementează un termen diferit de 7 ani, pentru ridicarea interdicţiei de accedere la o funcţie publică.
Sursa oficială ↗