Decizia CCR nr. 53/2013Paragraful 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.02.2013 · dosar 4.529/1.285/2011
Paragraful 5
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că prevederile criticate sunt norme de procedură, iar, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, fiind atributul exclusiv al legiuitorului. De asemenea, nu se poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 53, întrucât nu s-a constatat restrângerea unui drept fundamental.
Sursa oficială ↗