Decizia ÎCCJ nr. 11/2022 (RIL)Punctul IV
Punctul IV
IV. Jurisprudența Curții Constituționale
27. Prin Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, Curtea Constituțională a statuat că: „Sporurile, premiile și alte stimulente, acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.“ ...
28. Considerente similare se regăsesc în cuprinsul Deciziei nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010. ...
29. Prin Decizia nr. 622 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 17 ianuarie 2020, Curtea Constituțională a reținut că „autorul excepției de neconstituționalitate este nemulțumit de reducerea sporului pentru risc și solicitare neuropsihică pentru personalul Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul A.N.A.F., care ocupă funcții specifice de inspector antifraudă, inspector șef antifraudă, inspector general adjunct antifraudă și inspector general antifraudă. Cu privire la aceste susțineri, Curtea a reținut că, potrivit jurisprudenței sale, sporurile, premiile și alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (...)“ (paragrafele 20-21). ...
30. Considerente similare se regăsesc și în cuprinsul Deciziei nr. 697 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020, Deciziei nr. 332 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1323 din 31 decembrie 2020, și al Deciziei nr. 462 din 1 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1041 din 1 noiembrie 2021. ... ...
Sursa oficială ↗