Decizia CCR nr. 39/2013Paragraful 57
Paragraful 57
De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 44 şi 56 alin. (2) . Măsurile instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 dau expresie dispoziţiilor constituţionale potrivit cărora "Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice". Menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, prin care aceasta a statuat că regula generală în materia impozitelor şi taxelor este cuprinsă în art. 139 alin. (1) din Constituţie, neputându-se reţine, de principiu, că prin stabilirea pe cale legală a unui impozit sau majorarea acestuia s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane, sens în care invocă Decizia nr. 68 din 2 februarie 2012. Or, prin contribuţia trimestrială calculată şi datorată în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 se asigură suplimentarea surselor de finanţare a sistemului public de sănătate, care este guvernat de principiul solidarităţii, tocmai în vederea îndeplinirii obligaţiei constituţionale a statului de a asigura condiţiile pentru exercitarea dreptului la ocrotirea sănătăţii.
Sursa oficială ↗