Decizia CCR nr. 14/2013Paragraful 35

Curtea reţine că, în temeiul art. 115 alin. (5) din Constituţie, proiectul de lege pentru aprobarea unei ordonanţe de urgenţă se depune spre dezbatere şi adoptare la prima Cameră competentă, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (1) din Constituţie, aceasta fiind obligată ca în termen de cel mult 30 de zile să se pronunţe asupra ordonanţei, în caz contrar aceasta se consideră adoptată şi se trimite celeilalte Camere. Spre deosebire de proiectele ce au ca obiect adoptarea unei legi, al căror termen de adoptare de către prima Cameră sesizată este, potrivit art. 75 alin. (2) din Constituţie, de 45 de zile sau, în cazul codurilor şi altor legi de complexitate deosebită, de 60 de zile de la sesizare, în cazul dezbaterii unui proiect de lege ce vizează o ordonanţă de urgenţă, legiuitorul constituant a redus acest termen la 30 de zile, justificarea constând, evident, în necesitatea adoptării în regim de urgenţă a unui asemenea act normativ. Procedura adoptării tacite este prevăzută în Legea fundamentală ca o consecinţă a nerespectării acestor termene de 30, 45, respective de 60 de zile şi urmăreşte deblocarea procesului legislativ astfel apărut la prima Cameră sesizată. Această modalitate de adoptare a unui proiect de lege/propuneri legislative reprezintă, prin urmare, excepţia de la regula legiferării potrivit căreia Parlamentul, compus din Camera Deputaţilor şi Senat, are un comportament activ, concretizat în supunerea proiectului de lege spre dezbatere, în plenul fiecărei Camere, prilej cu care parlamentarii pot depune şi susţine amendamente, tot acest proces de dezbatere încheindu-se cu votul final asupra respectivului proiect de lege, în conformitate cu prevederile art. 67 şi ale art. 76 alin. (1) sau (2) din Constituţie, după caz. Procedura adoptării tacite nu este permisă decât la nivelul primei Camere sesizate, Camera decizională fiind obligată să se exprime prin vot asupra proiectului de lege; în caz contrar, însăşi modalitatea în care constituantul român a consacrat, la art. 61 din Legea fundamentală, rolul de unică autoritate legiuitoare a ţării şi structura bicamerală a Parlamentului ar fi lipsită de orice raţiune.