DECIZIE 1092/2012Paragraful 45

CCR · decizie de neconstituționalitate
Paragraful 45
Aceleaşi valenţe le are textul şi în ceea ce priveşte principiul egalităţii în faţa legii a cetăţenilor. Astfel, este posibil ca un coautor să fie definitiv judecat sub imperiul legii vechi şi, pe cale de consecinţă, să se dispună încetarea procesului penal deoarece s-a împlinit termenul vechi de prescripţie specială. În ce priveşte pe celălalt coautor, care se află încă în faza procedurilor judiciare, nepronunţându-se o hotărâre definitivă până la apariţia legii noi, Curtea constată că, în măsura în care nu ar fi opozabilă legea penală mai favorabilă, acesta ar fi discriminat fără nicio justificare obiectivă şi rezonabilă faţă de primul.
Sursa oficială ↗