DECIZIE 1069/2012Paragraful 45

CCR · decizie de neconstituționalitate · dosar 662/2/2012
Paragraful 45
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) privind principiile separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, supremaţiei Constituţiei şi obligativităţii legii, ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, ale art. 73 alin. (1) referitor la atribuţia de legiferare a Parlamentului, ale art. 108 alin. (1) şi (2) privind actele Guvernului, ale art. 115 alin. (4) referitor la condiţiile adoptării ordonanţelor de urgenţă, ale art. 124 alin. (3) privind principiul independenţei judecătorilor şi ale art. 148 alin. (2) şi (4) privind prioritatea reglementărilor comunitare cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. De asemenea, consideră că sunt încălcate şi prevederile constituţionale ale art. 11 privind raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 14 privind interzicerea discriminării, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, ale art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, reglementări referitoare la protecţia proprietăţii, precum şi ale art. 1 şi 2 din Protocolul nr. 12 la Convenţie şi ale art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind interzicerea discriminării.
Sursa oficială ↗