DECIZIE 1076/2012Paragraful 36
Paragraful 36
Aşadar, în condiţiile în care acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia este introdusă la o instanţă de judecată a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu sunt de natură să plaseze Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în afara cadrului constituţional şi să confere acestuia rolul de instanţă extraordinară (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.194 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009, şi Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009).
Sursa oficială ↗