DECIZIE 1060/2012Paragraful 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · dosar 1.286/99/2012
Paragraful 19
1. Organul fiscal competent nu a soluţionat contestaţia deoarece a suspendat, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă sau când soluţionarea cauzei depinde, în tot ori în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
Sursa oficială ↗