DECIZIE 1054/2012Paragraful 34

CCR · decizie de neconstituționalitate · dosar 8.772/107/2010
Paragraful 34
Referitor la criticile privind pretinsa încălcare a art. 20 din Constituţie coroborat cu prevederile Cărţii sociale europene revizuite şi Codului european de securitate socială al Consiliului Europei, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 705 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 9 august 2012. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că "în sistemul public de pensii, întemeiat pe principiul contributivităţii, cuantumul pensiei este raportat nu doar la veniturile obţinute imediat înainte de deschiderea dreptului la pensie, ci şi la veniturile obţinute pe întreaga perioadă de contribuţie. Prevederile internaţionale invocate nu stabilesc nici ele că veniturile în funcţie de care se apreciază cuantumul la pensie sunt numai acelea aferente ultimilor ani de contribuţie, astfel că apar ca lipsite de temei criticile de neconstituţionalitate invocate".
Sursa oficială ↗