DECIZIE 1052/2012Paragraful 26
Paragraful 26
Faţă de aceleaşi susţineri, în decizia menţionată, Curtea a apreciat că cele arătate în motivarea excepţiei sunt insuficiente pentru a evalua în mod concret efectele pe care dispoziţiile Legii nr. 119/2010 le-au avut asupra economiei. Astfel, împrejurarea că în anul 2011 deficitul sistemului public de pensii a fost superior celui din anii precedenţi trebuie raportată la ansamblul măsurilor pe care statutul le-a luat în această perioadă, precum şi la contextul social şi economic. Or, Curtea a constatat că Legea nr. 119/2010 nu a fost singurul act normativ adoptat în această perioadă în ceea ce priveşte materia dreptului la pensie, anul 2010 aducând după sine şi adoptarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. În acelaşi timp, contextul crizei economice pe care România a străbătut-o în această perioadă a produs efecte negative având multiple manifestări. Evoluţia socială, creşterea numărului de asiguraţi şi diminuarea numărului de contribuabili pot fi tot atâtea răspunsuri la problema creşterii deficitului sistemului de pensii publice.
Sursa oficială ↗