Sari la conținut

DECIZIE 1026/2012Paragraful 20

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Dosarul
9.335/3/2010

Analizând prevederile actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune materiale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, autorul excepţiei arată că există 3 norme juridice cu aceeaşi finalitate, respectiv repararea prejudiciului material cauzat de preluarea abuzivă de către stat a imobilelor, ca urmare a condamnărilor politice şi a măsurilor administrative asimilate acestora, şi anume: art. 7 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie