DECIZIE 1026/2012Paragraful 31

CCR · decizie de neconstituționalitate · dosar 9.335/3/2010
Paragraful 31
Având în vedere aceste considerente, instanţa apreciază că textul de lege criticat creează premisele unei discriminări între persoanele care au urmat procedurile reglementate de legile nr. 18/1991, nr. 1/2000 şi nr. 10/2001 şi care sunt obligate să urmeze procedura reglementată prin titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi persoanele în privinţa cărora textul de lege supus controlului de constituţionalitate le recunoaşte dreptul de a primi despăgubiri, la valoarea de circulaţie, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, despăgubiri ce sunt stabilite în mod direct, în contradictoriu cu pârâtul statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, acest lucru fiind contrar şi principiului echităţii consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie.
Sursa oficială ↗