DECIZIE 1007/2012Paragraful 55
Paragraful 55
1. Din economia dispoziţiilor criticate, Curtea observă că sfera subiecţilor cărora le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 este stabilită prin dispoziţiile art. 1, care stipulează că: "Deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii legali ai acestora au obligaţia de a plăti trimestrial pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, o contribuţie trimestrială calculată conform prezentei ordonanţe de urgenţă."
Sursa oficială ↗