Decizia CCR nr. 908/2012Paragraful 44
Paragraful 44
Totodată, competenţa de a se pronunţa asupra calităţii unei persoane de lucrător sau colaborator al Securităţii aparţine unei instanţe judecătoreşti, autoritate independentă şi imparţială, îndrituită să soluţioneze o acţiune în constatare, părţile interesate având, deopotrivă, posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept. În plus, orice persoană din categoria celor nominalizate expres de lege, pentru care Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a constatat calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii, are posibilitatea de a solicita, pe calea recursului, exercitat în condiţiile legii, controlul hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa de fond. Soluţionarea acestuia revine, de asemenea, unei instanţe judecătoreşti independente şi imparţiale, competentă a se pronunţa cu privire la legalitatea hotărârii judecătoreşti şi a sancţiona un eventual abuz.
Sursa oficială ↗