Decizia CCR nr. 882/2012Paragraful 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 25.10.2012 · dosar 1.370/109/2011
Paragraful 14
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că textul de lege criticat reglementează modalităţile în care se poate face proba plăţii salariilor, şi anume prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit, iar, pe de altă parte, stabileşte condiţiile şi termenele de păstrare şi arhivare ale acestor documente. Apreciază că aceste dispoziţii nu încalcă exercitarea dreptului la apărare al angajatorului, întrucât acesta este cel care deţine documentele justificative prevăzute de lege, fiind necesară şi firească obligaţia acestuia de a prezenta aceste probe. Totodată, dispoziţiile de lege criticate nu înlătură posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justiţiei şi de a se prevala, neîngrădit, de toate garanţiile pe care le presupune un proces echitabil, inclusiv dreptul de a beneficia de asistenţa unui avocat în tot cursul procesului.
Sursa oficială ↗