Decizia CCR nr. 884/2012Paragraful 18
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 25.10.2012
- Dosarul
- 5.591/2/2011
Guvernul, în punctul de vedere exprimat în Dosarul nr. 994D/2012, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Decizia nr. 20/2002) şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, iar instituirea unor regimuri juridice diferite în situaţii care impun rezolvări diferite nu poate fi considerată o încălcare a acestui principiu. În cazul de faţă, tratamentul diferenţiat aplicat rezultă din faptul că drepturile salariale ale persoanelor supuse comparaţiei s-au născut sub imperiul unor reglementări legale diferite, astfel încât nu se poate susţine că acestea au fost supuse unei discriminări.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.