Decizia CCR nr. 871/2012Paragraful 30
Paragraful 30
Astfel, în ce priveşte criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, referitoare la procedura de adoptare şi promulgare a Legii nr. 118/2010, şi anume la nerespectarea termenului prevăzut pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale asupra unei legi anterior promulgării, prin Decizia nr. 365 din 24 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 15 mai 2012, prin Decizia nr. 1.423 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011, Curtea a reţinut, de principiu, că încălcarea acestui termen nu se poate converti într-un motiv de neconstituţionalitate a legii, de vreme ce, din punct de vedere extrinsec, legea a fost adoptată de către Parlament cu respectarea tuturor exigenţelor de ordin constituţional. Promulgarea este un act ulterior adoptării legii şi exterior voinţei emitentului actului, astfel încât eventualele probleme de constituţionalitate în legătură cu acesta nu afectează constituţionalitatea extrinsecă a legii.
Sursa oficială ↗