Decizia CCR nr. 857/2012Paragraful 40
Paragraful 40
De altfel, un argument suplimentar în sensul convenţionalităţii măsurii de diminuare a pensiilor de serviciu îl constituie şi decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din 7 februarie 2012, pronunţată în cauzele conexate Ana Maria Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, Marta Molnar şi Lucia Gheţu împotriva României, prin care această instanţă a constatat că măsura de transformare a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti în pensii contributive, în temeiul Legii nr. 119/2010, este conformă prevederilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, coroborat cu art. 14 din aceeaşi Convenţie, chiar dacă acest lucru a însemnat o scădere cu 70% a cuantumului pensiilor. Prin decizia menţionată, Curtea de la Strasbourg a statuat că măsura de reducere a pensiilor de serviciu este prevăzută de lege şi constituie o modalitate de a echilibra bugetul şi de a corecta diferenţele existente între sistemele de pensie, iar aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporţionate.
Sursa oficială ↗