Decizia CCR nr. 791/2012Paragraful 33
Paragraful 33
Aşa fiind, în condiţiile în care acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii este introdusă la o instanţă de judecată a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, prevederile de lege criticate nu sunt de natură a încălca dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci constituie o garanţie a acestuia. Astfel, procedura de judecată respectă principiile privind oralitatea, contradictorialitatea, publicitatea şi dreptul la apărare, părţile având, deopotrivă, posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept, în faţa instanţei judecătoreşti (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009, şi Decizia nr. 980 din 25 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 17 august 2009).
Sursa oficială ↗